Deutsch / English
German State Theatre Timișoara

Teatrul German de Stat Timișoara și-a mărit echipa artistică

9 septembrie 2024

Din această toamnă, Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) și-a mărit echipa artistică cu trei noi membri. Astfel, începând cu 1 septembrie 2024, regizorul Clemens Bechtel, un vechi colaborator al teatrului nostru, a devenit noul director artistic al TGST, regizoarea Irisz Kovacs, nominalizată în trecut pentru două premii UNITER, a preluat funcția de regizor angajat al teatrului, iar actorul Radu Vulpe, bine cunoscut pentru rolurile sale din repertoriul Teatrului German, a revenit în echipa artistică.

Clemens Bechtel lucrează ca regizor din 1995 și este cunoscut mai ales pentru lucrările sale bazate pe cercetare. A montat spectacole în Germania, Austria, Elveția, Ungaria, România, precum și în Burundi, Mali și Malawi. Spectacolul său Staats-Sicherheiten/Securitatea statului la Hans-Otto-Theater din Potsdam, în care foști deținuți vorbesc despre închisorile Stasi, a fost distins cu Premiul Friedrich Luft în 2009. Hunger for Trade (2015) la Schauspielhaus Hamburg a fost, de asemenea, un proiect important pentru el. În acest proiect, teatre de pe patru continente s-au reunit pentru a realiza opt piese de teatru despre piețele alimentare globale. În ultimii ani, Bechtel a montat multe spectacole în Africa de Est și în Europa de Est, dar și în Wiesbaden, Mannheim și Freiburg. La Teatrul German de Stat a regizat Tineri fără Dumnezeu după Ödön von Horváth (2013) și Sidy Thal, o colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat din București, după un text pe care l-a scris împreună cu Thomas Perle (2023).

Irisz Kovacs este regizoare de teatru și fotografă. A fost câștigătoarea festivalului-concurs D-butan-T 2021 și regizoare la rezidența Fresh Start de la Reactor de Creație și Experiment, unde s-a născut spectacolul Un copil pe un litru de benzină, jucat în cadrul Festivalului „Șerban Ionescu”, Fest FDR, Undercloud. Pentru spectacolul 8 tați de la Teatrul de Stat Constanța, selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru, a fost nominalizată la premiul UNITER pentru debut. În 2023 a primit o nouă nominalizare UNITER pentru regia spectacolului TSCHICK. De ce am furat mașina, adaptare scenică de Robert Koall după romanul lui Wolfgang Herrndorf, o producție TGST. De asemenea, în 2024 i-a fost decernat la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) Premiul „Iulian Vișa”, care se acordă tinerilor creatori de teatru.

Radu Vulpe a terminat în 2006 actoria la Secţia de Actorie în limba germană din cadrul Facultăţii de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara. În 2004 s-a angajat la Teatrului German de Stat Timişoara, unde a jucat în producții precum Cabaret de Joe Masteroff, Scandal în culise Michael Frayn, Deșteptarea primăverii de Frank Wedekind, De fapt e frumos de Volker Schmidt, Făptași de Thomas Jonigk, Cântăreața cheală de Eugène Ionesco etc. Dintre regizorii cu care a lucrat, îi amintim pe Răzvan Mazilu, Wolf E. Rahlfs, Charles Muller, Volker Schmidt, Szabó K. István, Radu-Alexandru Nica, Alexandru Dabija. Din 2017 a fost implicat într-o mulțime de proiecte teatrale internaționale la Neue Bühne Villach, Theater Kosmos, Stadttheater Klagenfurt sau a.c.m.e,- kollektiv, colaborând cu regizori de marcă ai spațiului teatral german: Mercedes Echerer, Ulrich Wiggers, Martin Dueller, Elke-Schwab Lohr, Dora Schneider sau Heinrich Baumgartner. Din 2024 a revenit în colectivul artistic al TGST.

Despre venirea sa la Teatrul German, Clemens Bechtel a afirmat: „De când am lucrat pentru prima dată la Teatrul German din Timișoara, acum aproximativ 30 de ani, am regizat în diferite țări precum Malawi, Burundi, Ungaria, Danemarca, Elveția, Austria și Germania, dar și în Sibiu, București și Piatra Neamț. Am creat tot felul de spectacole (operă, comedie, piese clasice și în ultimii ani mai ales teatru bazat pe cercetare). Dar acum este o onoare pentru mine să fac parte din echipa TGST. Ceea ce mă interesează în continuare, după atâția ani, sunt noile forme de teatru - nu doar scenic, ci și în procesul de creație. Pe de altă parte, păstrarea vie a tradițiilor, divertismentul inteligent și reflectarea acestei lumi complexe pe scenă, cu un zâmbet pe buze, sunt esențiale pentru mine.”

Irisz Kovacs ne-a spus următoarele despre activitatea ei: „Sunt foarte mândră și emoționată să mă alătur echipei TGST, pe care am început să o cunosc, îndrăgesc și admir acum doi ani, când am lucrat prima oară aici. De atunci, am fost implicată în proiecte multimedia și multidisciplinare, am lucrat cu echipe de adolescenți și am montat spectacole pe multe alte scene – toate în încercarea de a afla ce înseamnă teatrul în ziua de azi și pentru cine îl facem. Cred că parte din misiunea noastră la TGST este să căutăm în continuare răspunsuri prin procese de lucru diverse, cu echipe mixte și adresate unor publicuri diferite, ridicând și întrebarea: cum ar putea fi teatrul?”

Stagiunea 2024/2025 se anunță plină de surprize pentru publicul iubitor de teatru!

Latest news

#teatrusigur