Deutsch / English
German State Theatre Timișoara

Regizorul luxemburghez Charles Muller montează la Teatrul German de Stat Timișoara

7 noiembrie 2016

Spectacolul „Deșteptarea primăverii” de Frank Wedekind, în regia lui Charles Muller, va avea premiera la Teatrul German de Stat Timișoara (TGST)

sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la ora 19,30

Următoarea reprezentație este programată

duminică, 13 noiembrie 2016, la ora 19,30.

Spectacolele au loc în sala Teatrului German și beneficiază de traducere în limba română.

Decorul spectacolului este semnat de Helmut Stürmer, costumele de Ioana Popescu, iar light design-ul de Philippe Lacombe. Muzica este compusă de Miruna Boruzescu. Din distribuție fac parte actorii Richard Hladik, Radu Vulpe, Ioana Iacob, Silvia Török, Enikő Blénessy, Radu Brănici, Rareș Hontzu, Niko Becker, Aljoscha Cobeț, Harald Weisz, Horia Săvescu, Isa Berger, Ioana Nițulescu, Oana Vidoni, Franz Kattesch, Konstantin Keidel, Daniela Török, Boris Gaza, Isolde Cobeț, Cristian Rudic și Ida Jarcsek-Gaza.

Frank Wedekind a prelucrat în piesele sale moralitatea potrivnică pornirilor, vieții. A demascat-o ca ipocrizie și a pus-o față în față cu o viziune a lumii care celebrează viața și sexualitatea. Libertatea și frumusețea oamenilor care îmbrățișează sexualitatea le-a găsit numai la cei excluși din societate: la circ, la escroci și târfe, cu toate că apăreau într-o formă distorsionată. Piesa „Deșteptarea primăverii” își menține actualitatea, „deoarece în continuare prejudecățile considerate dispărute și moralitatea dublă ipocrită bântuie prin viața noastră de zi cu zi, prin societatea noastră, prin politică, religie și nu în ultimul rând prin political correctness-ul din prezent”, consideră scenograful spectacolului, Helmut Stürmer.

Charles Muller s-a născut la Luxemburg în 1953, începându-și cariera de regizor în anul 1984.
Între anii 1980 şi 2004 a predat la Facultatea de Teatru de la Universitatea de Muzică din Saarland, la Academia de Stat pentru Muzică și Artele spectacolului din Stuttgart şi la Academia de Film din Ludwigsburg. Din september 2004, Charles Muller este directorul Teatrului Municipal Esch-sur-Alzette din Luxemburg.

Despre acest spectacol, regizorul Charles Muller declară: „În cele din urmă, piesa lui Wedekind aduce în prim-plan tematica minciunii și consecințele acesteia. Și în prezent există un stres datorat solicitărilor crescânde, în ciuda Internetului și a «iluminării» generale. Moritz moare din cauza unei supradoze de stres datorat solicitărilor crescânde, iar Wendla este mințită în fel și chip până la moartea ei. Nimic nou, deci, în lumea noastră.

Andreea Andrei

Secretar PR


Latest news

#teatrusigur