Deutsch / English
German State Theatre Timișoara

Lucian Vărșăndan vorbește despre dezvoltarea Teatrului German

29 august 2016

Lucian Vărșăndan, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, va susține
marți, 30 august 2016, de la ora 16,15,
la Casa „Adam Müller-Guttenbrunn“ din Timișoara
prelegerea intitulată „Schimbarea și reprofilarea Teatrului German de Stat Timișoara după 1989.“ Textul abordează parcursul impus paradigmei teatrului, de la o instituție adresată exclusiv minorității germane, având importante griji existențiale la momentul Revoluției din 1989, până la a deveni unul dintre cei mai apreciați producători din România, cu un public diversificat și schimbat.

Prelegerea este susținută în cadrul conferinței „Banatul în perspectivă: Schimbare – memorie – identitate“, care este organizată în 30 și 31 august 2016 la Timișoara de către Deutsche Gesellschaft e. V. (Societatea Germană), în colaborare cu Fundația „Konrad Adenauer”, Forumul Democrat al Germanilor din România, Forumul Regional Banat și Asociația Șvabilor Bănățeni din Germania.

Vărșăndan este directorul Teatrului German de Stat Timișoara din 2007. Pe perioada mandatului de secretar de stat, contractul său de management este suspendat. Teatrul este condus în această perioadă de actrița Ioana Iacob, în calitate de director interimar.
Andreea Andrei - Secretar PR

Latest news

#teatrusigur