Teatrul
German de Stat Timișoara (TGST) va începe stagiunea 2024/2025 cu o participare
la Festivalul de regie „Cătălina Buzoianu” – Teatru la puterea feminin!, care
se desfășoară la Iași. TGST va juca în 10 septembrie 2024, începând cu ora
20.30, spectacolul TSCHICK. De ce am furat mașina – o adaptare scenică
de Robert Koall după romanul lui Wolfgang Herrndorf – regizat de Irisz Kovacs.
Decorul și costumele îi aparțin Clarei Ștefana, dramaturgia este semnată de
Rudolf Herbert, iar muzica este compusă de Adrian Piciorea.
Apoi ne
întoarcem în sala noastră (str. Alba Iulia nr. 2), unde vom juca Tectonica
norilor de José Rivera, regia de László Bocsárdi (19 septembrie, ora 19.30)
– o poveste realist-magică, fermecătoare și obsedantă, despre dragostea
pierdută și regăsită; Fiul de Florian Zeller, în regia lui Mădălin Hîncu
(20 septembrie, ora 19.30) – o dramă cutremurătoare despre adolescență, traumă
și limitele relațiilor familiale; Incredibila și trista poveste a candidei
Eréndira și a bunicii sale fără suflet de Gabriel García Márquez, regia de
Yuri Kordonsky (22 septembrie, ora 19.30) – producție cu trei nominalizări și
două premii la Gala Uniter 2018 pentru regie, decor (Helmut Stürmer), costume
și desenele în nisip live (Ioana Popescu); Slugă la doi stăpâni de Carlo
Goldoni, regia de Niky Wolcz (25 septembrie, ora 19.30) – una dintre cele mai
faimoase comedii din istoria teatrului, despre triumful dragosteei, umorului și
a bucuriei de a trăi.
Mai
mult, în 28 și 29 septembrie, Teatrul German va face o deplasare la Bad Ischl,
în Austria, unde va avea loc o lectură publică a piesei Valurile Dunării
(Donauwellen) de Thomas Perle. Evenimentul va avea loc la Teatrul Lehár,
în cadrul proiectului „Lumea de acasă, în căutarea timpurilor pierdute și a
noilor speranțe”, o colaborare cu Capitala Europeană a Culturii 2024 Bad
Ischl-Salzkammergut. Din partea TGST vor participa actrițele Daniela Török și
Oana Vidoni.
Mai multe detalii despre spectacolele lunii septembrie: https://www.teatrulgerman.ro/ro/
Biletele pot fi achiziționate online din rețeaua Entertix:
https://www.entertix.ro/evenimente?s=teatrul+german
sau de la casieria de bilete TGST, care își va reluat programul cu publicul începând de marți, 3 septembrie 2024, după următorul orar:
luni: închis
marți: 10—13 și 17—19
miercuri: 10—13 și 17—19
joi: 10—13 și 17—19
vineri: 10—13 și 17—19
sâmbătă: 10—13
duminică: închis,
precum și cu o oră înainte de începerea reprezentațiilor.
Toamna aceasta ne vedem la teatru!