de Carmen Lidia Vidu –– Regia: Carmen Lidia Vidu
Jurnal de România. Timișoara este un proiect multidisciplinar, ce reunește filmul, fotografia și teatrul, și își propune să fie, printr-o serie de confesiuni necenzurate și nemijlocite, o oglindă sinceră a relațiilor interumane, influențate decisiv de mediul urban, dar și un îndemn la implicare socială și comunitară. Arhitectura spectacolului este determinată de biografia actorilor, al căror rol este acela de a desluși și de a cartografia căile prin care părinții, prietenii, necunoscuții, dar și orașul, prin cartierele, locuitorii, artiștii și prin administrația locală, ne modelează și ne transformă – de la nostalgia primelor amintiri și până la realitatea imediată. Mărturisirile sunt întemeiate aproape exclusiv pe experiențele de viață ale actrițelor, fie că vorbim despre momente de fericire sau durere, despre succes sau eșec, despre traume și depresie, despre înstrăinare și regăsire.
Supratitrare: RO/EN
Vârsta limită: 12+
Cele șase protagoniste - pe lângă Ioana Iacob și Daniela Török, deja menționate, din echipa artistică mai fac parte Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Olga Török și Silvia Török - apar una după alta în colajul alcătuit de Carmen Lidia Vidu. Ei nu acționează, ci își povestesc pasiunile și slăbiciunile, temerile și depresiile. Este uimitor și, în același timp, emoționant modul în care actrițele își dezvăluie fără încetare visele, gândurile și sentimentele. Selecția largă a diferitelor grupe de vârstă - de la 31 la 71 de ani - face posibilă acoperirea unui interval de timp larg: viața în timpul dictaturii comuniste a lui Ceaușescu, emigrarea masivă a șvabilor, condițiile de muncă precare din zilele noastre. Sistemul școlar românesc inadecvat este pus sub semnul întrebării, la fel ca și lipsa legilor de protecție a animalelor. Teatrul și viața culturală sunt, de asemenea, analizate, în special faptul că Timișoara este un proiect controversat ca și Capitală Europeană a Culturii 2021.
Irina Wolf, critic
„... și un spectacol cu șase actrițe de excepție din spațiul germanofon, bazat pe mărturisirile lor și creat de regizoarea de teatru multimedia Carmen Lidia Vidu, Jurnal de România. Timișoara (2018), articolul va oglindi activitatea atipică a Teatrului German de Stat din Timișoara, România, de-a lungul a trei decenii, cu accent pe istoriile marginalizate ale femeilor artiste. Una dintre cele două instituții teatrale de acest gen din această țară, acesta este un loc creat pentru minoritatea germană, dar care funcționează pentru un public mixt, întrucât această minoritate a scăzut de-a lungul deceniilor, mai ales după căderea zidului Berlinului și schimbările politice masive din Europa de Est. Teatrul German de Stat Timișoara a jucat un rol esențial în continuarea existenței unei comunități germane în România comunistă, acest lucru fiind dovedit de istoria sa de pe scenă și din afara ei, precum și de memoriile și contranarațiunile multidirecționale aduse pe scenă de actrițe din generații diferite în Jurnal de România: Timișoara. Articolul se bazează pe o cercetare aprofundată în arhiva Teatrului German de Stat Timișoara, pe interviuri și confesiuni scenice ale actrițelor implicate în aceste două proiecte, una dintre ele, Ida Jarcsek-Gaza, fiind protagonistă în ambele, la exact treizeci de ani distanță.”
Cristina Modreanu - Critic de teatru
Mircea Morariu, critic
Aș trece la Jurnal de România. Timișoara, clipa de intensă bucurie artistică și emoțională a Festivalului, Carmen Lidia Vidu fiind, cu seria acestor Jurnale, opera aperta, de urmărit deci… o magiciană a tehnicii video, a actorului carte-deschisă, aici șase actrițe, în amintirile cărora a știut să scormonească, în documente, în istoria României de vreo 30 de ani încoace.
Mirella Patureanu, critic
Ceea ce contează cu adevărat nu sînt accidentele biografice, suferințele și bucuriile expuse public, ci marcarea unei prezențe umane, învestirea actorului ca mesager dincolo de rolurile scenei. Întregul spectacol sugerează ideea că artistul e conștiința (umană, civică și politică a) comunității, chemat să o exprime. Jurnalul amorsează și un proces reversibil, de conștientizare a artiștilor și a instituției despre rolul lor în comunitate, în redefinirea mizelor repertoriale orientate către spectatori.
Oana Cristea Grigorescu, critic
Ceea ce produce spectacolul este conştientizarea relaţiei directe dintre om şi oraş, dintre trecutul personal şi viitorul metropolei. Şi mai produce şi o distanţare, o sterilizare a patetismului (nu a emoţiei), care permite ochiului şi minţii să fie lucide. Cele șase actriţe de la Teatrul German de Stat din Timişoara (Ida Jarcsek-Gaza, Tatiana Sessler-Toami, Daniela Török, Ioana Iacob, Olga Török, Silvia Török) problematizează subsecvent/parţial şi prezenţa instituţiei în viaţa culturală a oraşului, şi impasurile din carieră, şi rostul/rolul teatrului azi.
Oana Stoica, critic
Jurnal de România. Timișoara este al treilea episod (după Sfântu Gheorghe şi Constanţa) dintr-un program al regizoarei Carmen Lidia Vidu care vizează cartografierea unor comunităţi urbane prin prisma istoriei generale (a locurilor) şi personale (a actorilor), în formate multidisciplinare (film, fotografie, teatru). Biografiile actorilor, (auto)prezentate discursiv sunt „montate” live cu fotografii şi înregistrări video de familie, din arhiva personală, sau ale oraşului, cu imagini din presa timpurilor. Rezultatul este o reflecţie lucidă, dar emoţionantă asupra oraşului, fără festivisime, pozitivisme sau negativisme. În aşteptarea anului 2021, când Timişoara va fi Capitală Culturală a Europei, un proiect care, pe plan local, şchioapătă administrativ, conceptual şi financiar, 6 actriţe (inspirată ideea de a avea o distribuție integral feminină) ale Teatrului German de Stat explorează relaţia acestui oraş eclectic, etnic şi cultural, cu oamenii săi, trecând prin filtrele istoriei recente, ale transformărilor sociale, decăderii/revigorării arhitecturale, sub impactul economiei de piaţă. Cu luciditate, poate şi cu dezamăgire, dar fără patos şi fără ură.
Oana Stoica, critic
Jurnal de România. Timișoara (Teatrul German de Stat Timișoara, 2018) de Carmen Lidia Vidu face și el parte dintr-o serie, dedicată experiențelor actorilor implicați. În cazul Timișoarei, e vorba despre actrițele, de vîrste diferite, ale Teatrului German și, în ultimă instanță, despre umbra de neevitat pe care o întinde asupra vieții lor faptul de a fi trăit și de a trăi în orașul de unde a pornit Revoluția. Începutul acestei revoluții e, ca un destin, parte a identității lor.
Cel mai mare paradox al reflectării Revoluției în teatrul din România? E o revoluție fără eroi, fără victime, o întîmplare căzută asupra tuturor, orchestrată de o mînă invizibilă, poate salvatoare. E, de cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, o întîmplare a altcuiva, pe care o privim ca simpli trecători.
Iulia Popovic, critic