Dramaturgul BARRY COLLINS s-a născut în 1941 în Halifax, West Yorkshire, unde trăieşte şi în prezent. Timp de şapte ani a lucrat ca jurnalist, înainte să devină autor de piese de teatru. Alte piese scrise de Barry Collins sunt: Şi Ierusalimul a fost construit aici?, Cel mai puternic bărbat din lume, Broaştele şi Şemineul de gheaţă. De asemenea, a scris scenarii pentru radio şi televiziune.

Textul „JUDECATA” a fost prezentat pentru întâia dată în 1974, în interpretarea lui Peter O'Toole, în cadrul unei lecturi scenice la Teatrul Regal din Bristol. Premiera absolută a avut loc un an mai târziu, în 1975, la Londra. De atunci piesa a fost tradusă în zece limbi şi a fost montată în peste 20 de ţări.

DESPRE PIESĂ

Şapte ofiţeri ruşi luaţi prizonieri în război rămân închişi în subsolul unei mânăstiri părăsite. După experienţe cutremurătoare la graniţa umanului unul dintre cei doi supravieţuitori va fi judecat. O poveste adevărată, în care canibalismul devine un pretext pentru a aduce în prim plan complexitatea fiinţei umane, depăşirea limitelor în situaţii limită şi atrocităţile războiului.

La baza textului Judecata de Barry Collins, stă un fapt real relatat de Georg Steiner în Moartea tragediei şi de Alexandr Soljeniţân în Arhipelagul Gulag: câţiva ofiţeri ruşi cad prizonieri în timpul celui de-al doilea război mondial, şi sunt închişi de către soldaţii nemţi, fără haine şi fără hrană, într-o mânăstire din sudul Poloniei. Ultimii doi ofiţeri rămân în viaţă mâncându-şi tovarăşii, şi sunt eliberaţi după două luni de Armata Roşie. Sunt nebuni, iar după ce li se dă să mănânce sunt ucişi, pentru ca soldaţii să nu vadă în ce măsură au fost dezumanizaţi superiorii lor. Barry Collins pleacă în textul său de la premiza că unul dintre cei doi ofiţeri, căpitanul Andrei Vukhov, e în deplinătatea facultăţilor mentale în momentul eliberării şi că este adus în faţa Curţii Marţiale pentru a-şi justifica faptele. Apărarea sa începe printr-o mărturisire: "Sunt vinovat". Textul se conturează ca o relatare cutremurătoare datorită lipsei de patetism şi a oricărei forme de ipocrizie, a simplităţii cu care personajul furnizează datele şi faptele. Acestea, oricât de şocante i-ar părea iniţial cititorului, sunt reduse la banalitate.

Textul vorbeşte despre cât de firească, cât de umană, cât de stringentă este, de fapt, lupta pentru supravieţuire, şi despre faptul că această luptă nu poate fi dezbătută decât fără a pune etichete, fără a clasa şi, mai ales, fără a judeca.

Mărturia lui Vukhov conţine o întrebare răscolitoare, care nu îşi găseşte răspunsul, ci, dimpotrivă, îi provoacă cititorului alte întrebări. Canibalismul nu constituie decât un pretext pentru a aduce în discuţie complexitatea fiinţei umane, pentru a vorbi despre limite în situaţii limită, despre atrocităţile războiului, despre emoţia provocată de lucrurile mărunte, dar, mai ales, despre dreptul de a judeca.

REGIZORUL

Alexander Hausvater s-a născut la Bucureşti, de unde a emigrat în 1959 împreună cu părinţii în Israel. A studiat la Tel Aviv şi la Dublin şi a montat spectacole de mare succes pe numeroase scene din ţară şi din străinătate. O parte a vieţii şi-a petrecut-o în Canada, unde a condus mai multe teatre. A regizat peste 150 de spectacole, din Israel până în SUA, Canada şi Europa de Est. Amintim selectiv: „...au pus cătuşe florilor”, „Molière” de Bulgakov, „Medeea”, „Antigona”, „Cum vă place”, „Regele Lear”, „Hamlet”, „Richard al III-lea” de Shakespeare, „Unchiul Vania” de Cehov, „Scaunele” de Ionesco. A adaptat pentru scenă „Crimă şi pedeapsă” de Dostoievski şi „Decameronul”. Este, printre altele, autorul piesei „Soljeniţîn”.

În viziunea lui Hausvater scenariul este un pretext ori o linie directoare, principiu aplicat atât asupra textelor clasice, cât şi asupra celor contemporane. În afara bogatei activităţi regizorale, Hausvater a predat la facultăţi de actorie din Montreal, Michigan, Tel Aviv, Moscova şi Ottawa.
La Teatrul German de Stat Timişoara a mai montat „Regele Cymbelin” de Shakespeare în anul 2004.