Aida Olaru s-a născut în 1998 la Timișoara și a absolvit specializarea Artele spectacolului – Actorie în limba germană din cadrul Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara. În al treilea an de studii a fost bursieră la Hochschule für Künste im Sozialen din Ottersberg, Germania. De asemenea, a lucrat în domeniul managementului cultural și a participat la diverse cursuri de formare. A participat la diverse festivaluri de teatru din România și Germania, printre care FITS, IzolArt, Studio Festival, Flight Festival, Nonstop. Din 2020, colaborează cu asociația culturală Arte Factum, unde joacă rolul Sonja într-o adaptare a romanului Crimă și pedeapsă de Feodor Dostoievski și pe cel al Eréndirei dintr-o povestire de Gabriel Garcia Marquez. În 2022 a făcut parte din distribuția spectacolului „Stage Identities”, care a avut premiera la Stuttgart și a fost o colaborare între TART Produktion Stuttgart și Teatrul German de Stat din Timișoara.
În cadrul Teatrului German de Stat Timișoara joacă în spectacolele Visul unei nopți de vară după William Shakespeare în rolul lui Funigel; Livada de vișini de A. P. Cehov în rolul Duniașei; Leonce și Lena de Georg Büchner în rolul Doamnei de la curte; Crăiasa Zăpezii de Evgheni Schwarz în rolul Fetei tâlharei; Lysistrata 3.0 după Aristofan în rolul Deliei; Teatrul de Pascal Rambert în rolul Aidei.
A lucrat cu regizori de marcă, dintre care îi enumerăm pe Kristóf Szabó, László Béres, Volker Schmidt, Pascal Rambert, Niky Wolcz.